În data de 16 martie 2026 a fost publicată lista finală a persoanelor selectate în cadrul Apelului nr. 3 de selecție grup-țintă al proiectului „ALF – Alfabetizare și Formare", cod SMIS 338001, implementat în Regiunea Sud-Muntenia.
Documentul îi include pe candidații ale căror dosare au fost validate în urma verificării administrative și tehnice, precum și după încheierea etapei de contestații.
Lista finală poate fi consultată mai jos.
Beneficiarii selectați vor lua parte la un program integrat care combină orientarea în carieră, formarea în competențe digitale și programe de calificare de nivel 1 și 2, recunoscute pe piața muncii, alături de sprijin financiar pe durata participării.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro/
Alătură-te unei comunități de profesioniști și specialiști care susțin misiunea ARPS și contribuie la dezvoltarea inițiativelor asociației. Ca membru, poți participa la activități, consultări, proiecte și grupuri de lucru, în funcție de experiența și disponibilitatea ta.
Înscrie-te acumAi o idee, o întrebare sau o propunere de colaborare? Scrie-ne și hai să vedem cum putem construi împreună proiecte, parteneriate sau inițiative relevante pentru sănătatea și dezvoltarea comunităților.
Contactează-ne